Napolitane de Rodica Zafiu
Adesea, cuvintele vieţii cotidiene ajung greu şi târziu în dicţionare. Lexicografia mai veche le ocolea pentru că păreau efemere sau nu aveau prestigiul apariţiei în texte scrise.
Dicţionarele mai noi remediază de obicei situaţia, dar nu le mai pot reconstitui foarte exact etimologia şi istoria circulaţiei timpurii. E surprinzător că termenul culinar napolitană nu apare în Dicţionarul limbii române (DLR, tomul VII, partea 1, litera N, 1971); la data publicării volumului academic, cuvântul a fost considerat, probabil, o simplă denumire comercială, care nu merita înregistrată. În DEX, napolitană apare, cu explicaţia „produs de cofetărie preparat din straturi de foi cu umplutură de cremă” (ediţia 2009). Termenul are de multă vreme şi un sens mai general, sintagma foi de napolitană desemnând tipul de foaie de aluat copt, crocant, cu relief în pătrăţele, folosit pentru biscuiţi, cornete de îngheţată, îngheţată, prăjituri etc.; astfel, napolitană este, în română, echivalentul produsului alimentar denumit în mai multe limbi wafer. Au aceeaşi origine germanică termenii wafer şi waffle în engleză, wafel în neerlandeză, Waffel în germană, gaufre în franceză; unii dintre aceştia au intrat şi în alte limbi, astfel că în italiană wafer (împrumut din engleză) desemnează un „biscuit format din două straturi subţiri, friabile, între care este un strat de cremă sau ciocolată” (Zingarelli 1995). Termenul napolitană este atât de puternic instalat în română, încât poate fi folosit chiar pentru a explica o metaforă tehnică: „în engleză, plăcuţa semiconductoare este denumită «napolitană» («wafer») datorită texturii caroiate similare celei de pe foile de napolitană” (Wikipedia).
Wafer a intrat şi în română, adaptat în forma vafă; prin anii ’70, aceasta era denumirea curentă a unui tip foarte popular de îngheţată (conservat în păhărele din wafer, fără ambalaj, adesea turtit de depozitarea în grămadă). În DEX 1998, vafă era înregistrat ca simplă variantă a formei váfelă (din germ. Waffel), cu definiţia „foaie crocantă din aluat nedospit, care serveşte ca foaie de tort, la fabricarea napolitanelor, a cornetelor de îngheţată etc.”. Vafă (cu pluralul vafe) circulă azi mai mult decât vafelă, fiind termenul curent în reţete şi în descrieri tehnice („Cum să faceţi vafe”, „aparat de făcut vafe”, „lăsaţi vafa să se coacă”, itips.ro; „napolitanele reprezintă gama sortimentală cu cea mai mare pondere în producţia de vafe; ele se fabrică din foi de vafe care se ung cu cremă şi se suprapun în mai multe straturi” anamob.ro). Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM 2005) a ales, pe bună dreptate, forma vafă, renunţând cu totul la vafelă. DEX 2009 a preluat ideea, aplicând-o cu o greşeală tehnică, produsă prin înlocuire mecanică (astfel că vafelă apare ca „abreviere din vafelă”!). Cuvântul francez gaufre e păstrat de obicei ca atare, ca denumire de produs de patiserie; are însă şi adaptarea gofră (A.M. Gal, Dicţionar gastronomic explicativ, 2003, reprodus de dexonline.ro), mai puţin cunoscută decât familia sa lexicală (a gofra, gofrat, gofraj).
Dicţionarele care înregistrează substantivul napolitană (uneori în acelaşi articol cu adjectivul napolitan, ca în Noul dicţionar universal, 2006) indică un etimon francez: napolitaine. În DEX (şi în Dicţionarul explicativ ilustrat, DEXI, 2007), explicaţia etimologică este o trimitere la sintagma ştrancheţ napolitaine. Numai că, în franceză, tranche napolitaine este denumirea unei îngheţate (Petit Robert, 1991). În Amintirile unui poet decadent, Al. Obedenaru evocă atmosfera de pe la 1870, când „doamnele din înalta societate îşi luau foarte tacticos îngheţata napolitană a senatorului Capşa” (p. 62). Îngheţata napolitană apare şi azi în reţete ca una alcătuită din mai multe straturi, aşa că n-ar fi fost imposibil ca de la ea să se fi extins, prin analogie, denumirea napolitanei. Se pare că există, totuşi, o explicaţie mai bună, pe care o datorăm acumulării de informaţii (texte însoţite de imagini) din internet. În versiunile germană şi engleză ale Wikipediei există câte un scurt articol despre Neapolitaner- Waffeln, respectiv Neapolitan wafers: un produs al companiei austriece Manner, apărut în 1898 şi având exact aspectul napolitanei – cu mai multe straturi crocante alternând cu straturi de cremă de ciocolată cu alune provenind din Italia, din Napoli. Denumirea germană (austriacă) a produsului este cea mai plauzibilă etimologie: pe la 1900, dulciurile de la Viena erau cu siguranţă aduse şi imitate în oraşele din Regat şi cu atât mai mult în cele din Imperiu. Numele comercial al unui produs specific a devenit treptat numele generic şi rezistent al tipului de biscuit. Franceza, invocată de dicţionarele noastre, nu pare să fi jucat niciun rol în acest caz.
România Literară 2011 > Numarul 6 > Napolitane
Wafer a intrat şi în română, adaptat în forma vafă; prin anii ’70, aceasta era denumirea curentă a unui tip foarte popular de îngheţată (conservat în păhărele din wafer, fără ambalaj, adesea turtit de depozitarea în grămadă). În DEX 1998, vafă era înregistrat ca simplă variantă a formei váfelă (din germ. Waffel), cu definiţia „foaie crocantă din aluat nedospit, care serveşte ca foaie de tort, la fabricarea napolitanelor, a cornetelor de îngheţată etc.”. Vafă (cu pluralul vafe) circulă azi mai mult decât vafelă, fiind termenul curent în reţete şi în descrieri tehnice („Cum să faceţi vafe”, „aparat de făcut vafe”, „lăsaţi vafa să se coacă”, itips.ro; „napolitanele reprezintă gama sortimentală cu cea mai mare pondere în producţia de vafe; ele se fabrică din foi de vafe care se ung cu cremă şi se suprapun în mai multe straturi” anamob.ro). Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM 2005) a ales, pe bună dreptate, forma vafă, renunţând cu totul la vafelă. DEX 2009 a preluat ideea, aplicând-o cu o greşeală tehnică, produsă prin înlocuire mecanică (astfel că vafelă apare ca „abreviere din vafelă”!). Cuvântul francez gaufre e păstrat de obicei ca atare, ca denumire de produs de patiserie; are însă şi adaptarea gofră (A.M. Gal, Dicţionar gastronomic explicativ, 2003, reprodus de dexonline.ro), mai puţin cunoscută decât familia sa lexicală (a gofra, gofrat, gofraj).
Dicţionarele care înregistrează substantivul napolitană (uneori în acelaşi articol cu adjectivul napolitan, ca în Noul dicţionar universal, 2006) indică un etimon francez: napolitaine. În DEX (şi în Dicţionarul explicativ ilustrat, DEXI, 2007), explicaţia etimologică este o trimitere la sintagma ştrancheţ napolitaine. Numai că, în franceză, tranche napolitaine este denumirea unei îngheţate (Petit Robert, 1991). În Amintirile unui poet decadent, Al. Obedenaru evocă atmosfera de pe la 1870, când „doamnele din înalta societate îşi luau foarte tacticos îngheţata napolitană a senatorului Capşa” (p. 62). Îngheţata napolitană apare şi azi în reţete ca una alcătuită din mai multe straturi, aşa că n-ar fi fost imposibil ca de la ea să se fi extins, prin analogie, denumirea napolitanei. Se pare că există, totuşi, o explicaţie mai bună, pe care o datorăm acumulării de informaţii (texte însoţite de imagini) din internet. În versiunile germană şi engleză ale Wikipediei există câte un scurt articol despre Neapolitaner- Waffeln, respectiv Neapolitan wafers: un produs al companiei austriece Manner, apărut în 1898 şi având exact aspectul napolitanei – cu mai multe straturi crocante alternând cu straturi de cremă de ciocolată cu alune provenind din Italia, din Napoli. Denumirea germană (austriacă) a produsului este cea mai plauzibilă etimologie: pe la 1900, dulciurile de la Viena erau cu siguranţă aduse şi imitate în oraşele din Regat şi cu atât mai mult în cele din Imperiu. Numele comercial al unui produs specific a devenit treptat numele generic şi rezistent al tipului de biscuit. Franceza, invocată de dicţionarele noastre, nu pare să fi jucat niciun rol în acest caz.
România Literară 2011 > Numarul 6 > Napolitane
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire